Naşterea lui Isus

Lc 2, 1-20

În ritul bizantin: Evanghelia din Ajunul Crăciunului la Ceasul al treilea şi la Vecernie 

În ritul latin: Evanghelia Liturghiei din noaptea de Crăciun

¹ În zilele acelea, a venit un decret din partea lui Cezar August ca să se facă recensământ pe tot pământul.

² Acest recensământ a fost primul, pe când Quirinius era guvernator al Siriei.

³ Toți mergeau să fie înscriși, fiecare în cetatea sa.

⁴ Și Iosif a urcat din Galileea, din cetatea Nazaret, către Iudeea, în cetatea lui David, care se numește Betleem, întrucât era din casa și din familia lui David,

⁵ pentru a se înscrie împreună cu Maria, logodnica lui, care era însărcinată.

⁶ Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca [Maria] să nască

⁷ și l-a născut pe fiul ei, primul născut, l-a înfășat și l-a culcat în iesle, pentru că nu era loc de găzduire pentru ei.

⁸ În același ținut erau unii păstori care trăiau pe câmp și păzeau turmele pe timpul nopții.

⁹ Și le-a apărut un înger al Domnului și gloria Domnului i-a învăluit în lumină, iar ei au fost cuprinși de o mare spaimă.

¹⁰ Îngerul le-a spus: „Nu vă temeți, căci, iată, vă vestesc o mare bucurie care va fi pentru tot poporul:

¹¹ astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut Mântuitorul care este Cristos Domnul.

¹² Acesta este semnul: veți găsi un copil înfășat și culcat în iesle”.

¹³ Dintr-o dată, s-a unit cu îngerul o mulțime din oastea cerească, lăudându-l pe Dumnezeu și spunând:

¹⁴ „Mărire în înaltul cerurilor lui Dumnezeu, și pe pământ pace oamenilor pe care el îi iubește!”

¹⁵ Când îngerii au plecat de la ei spre cer, păstorii au spus unii către alții: „Să mergem până la Betleem și să vedem acest Cuvânt care s-a făcut și ce ne-a făcut cunoscut Domnul”.

¹⁶ Au plecat, deci, în grabă și i-au găsit pe Maria, pe Iosif și copilul culcat în iesle.

¹⁷ După ce l-au văzut, au făcut cunoscut cuvântul care le fusese spus despre acest copil.

¹⁸ Toți cei care auzeau se mirau de cele spuse lor de către păstori.

¹⁹ Maria însă păstra toate aceste cuvinte, meditându-le în inima ei.

²⁰ Apoi păstorii s-au întors, glorificându-l și lăudându-l pe Dumnezeu pentru tot ce au auzit și au văzut, după cum le-a fost spus.

La Crăciun, nu sărbătorim o amintire, ci o profeţie. Crăciunul nu este o sărbătoare sentimentală, ci judecarea lumii şi o nouă orânduire a tuturor lucrurilor.

⁴ Și Iosif a urcat din Galileea, din cetatea Nazaret, către Iudeea, în cetatea lui David, care se numește Betleem, întrucât era din casa și din familia lui David,

⁵ pentru a se înscrie împreună cu Maria, logodnica lui, care era însărcinată.

⁶ Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca [Maria] să nască

⁷ și l-a născut pe fiul ei, primul născut, l-a înfășat și l-a culcat în iesle, pentru că nu era loc de găzduire pentru ei.

În acea noapte, sensul istoriei a luat-o într-o cu totul altă direcţie: Dumnezeu s-a îndreptat către om, cel mare către cel mic, cerul spre pământ, oraşul spre o peşteră, templul spre un câmp cu păstori. Istoria reîncepe de la cei mai de pe urmă.

¹ În zilele acelea, a venit un decret din partea lui Cezar August ca să se facă recensământ pe tot pământul.

² Acest recensământ a fost primul, pe când Quirinius era guvernator al Siriei.

³ Toți mergeau să fie înscriși, fiecare în cetatea sa.

În timp ce la Roma se decid destinele lumii, în timp ce legiunile menţin pacea cu ajutorul sabiei, în acest mecanism care se învârtea perfect cade o pietricică: se naşte un copil, eveniment suficient pentru a schimba istoria lumii. Noua capitală a lumii devine Betleemul.

⁶ Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca [Maria] să nască

⁷ și l-a născut pe fiul ei, primul născut, l-a înfășat și l-a culcat în iesle, pentru că nu era loc de găzduire pentru ei.

La Bethleem, Maria ⁷ și l-a născut pe fiul ei, primul născut, l-a înfășat și l-a culcat în iesle... în staulul animalelor, pe care, în nevoia Ei, Maria îl vede precum un leagăn de copil.

Ieslea şi staulul reprezintă un „nu” spus modelelor mondane, un „nu” foamei de putere, un „nu” resemnării faţă de o evidenţă a unei ordini prestabilite. Dumnezeu intră în istorie prin punctul cel mai de jos, pentru ca nicio creatură să nu fie mai jos de atât, nimeni nu rămână neatins de îmbrăţişarea Sa care mântuieşte.

Crăciunul reprezintă cel mai mare act de credinţă al lui Dumnezeu faţă de omenire: îşi încredinţează fiul pe mâinile unei tinere nepricepute dar generoase, se încrede în ea. Maria se îngrijeşte de noul născut, îl hrăneşte cu lapte, cu mângâieri şi cu vise. Îi dă viaţă prin îmbrăţişările ei.

În acelaşi fel, în întruparea nicicând încheiată a Cuvântului, Dumnezeu va trăi pe acest pământ doar dacă noi îl luăm în grijă, precum o mamă, zi de zi.

⁸ În același ținut erau unii păstori care trăiau pe câmp și păzeau turmele pe timpul nopții.

Erau unii păstori... pe care îi înconjoară o feerie de aripi şi de cânt. E minunat faptul că Luca menţionează această vizită unică, făcută unui grup de păstori, mirosind a lână şi a lapte... E minunat pentru toţi săracii, pentru cei din urmă, pentru cei fără-de-nume, pentru cei uitaţi. Dumnezeu porneşte din nou şi de la ei.

¹⁶ Au plecat, deci, în grabă și i-au găsit pe Maria, pe Iosif și copilul culcat în iesle.

¹⁷ După ce l-au văzut, au făcut cunoscut cuvântul care le fusese spus despre acest copil.

Păstorii aleargă şi găsesc un copil. Îl privesc: ochii Lui sunt ochii lui Dumnezeu, foamea Lui este foamea lui Dumnezeu, acele mânuţe întinse spre mama, sunt mâinile lui Dumnezeu întinse spre ei.

Care e sensul Crăciunului? Dumnezeu s-a făcut om, pentru ca omul să se facă Dumnezeu. Hristos se naşte, pentru ca eu să mă nasc. Naşterea lui Isus înseamnă naşterea mea: pentru ca eu să mă nasc nou şi diferit, pentru ca să renasc cu Spiritul în mine.

Crăciunul reprezintă o re-consacrare a trupului. Este certitudinea că trupul nostru, pe care Dumnezeu l-a luat, l-a iubit, l-a asumat, pe undeva, în oarece parte a sa este sfânt. 

Crăciunul reprezintă certitudinea că istoria noastră, pe undeva, în anumite pagini de-ale ei, este sfântă.

Creatorul care-l plăsmuise pe Adam din ţărâna pământului, se face El însuşi ţărână a acestui pământ al nostru. Olarul se face el însuşi lut, într-un vas fragil şi minunat.

Nimeni nu poate spune: “aici se termină omul, iar de aici începe Dumnezeul”, pentru că, de acum, Creator şi creatură s-au îmbrăţişat. Pentru totdeauna.

P. Ermes Ronchi

Traducere de pr. Cristian F. Sabău