Parabola Tatălui milostiv al fiului risipitor

În ritul bizantin: Duminica Fiului risipitor (a 2-a din Triod, a 34-a după Rusalii)

În ritul latin: A 4-a Duminică din Postul Mare (Anul C) Lc 15,1-3.11-32, a 24-a Duminică din Timpul de peste an (Anul C) Lc 15,1-32

 

11 Apoi le-a spus: „Un om oarecare avea doi fii.

12 Cel mai tânăr dintre ei i-a spus tatălui: «Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine». Iar el le-a împărțit averea.

13 Și, nu după multe zile, fiul cel mai tânăr și-a adunat toate și a plecat într-o țară îndepărtată. Acolo și-a risipit averea într-o viață de desfrâu.

14 După ce a cheltuit toate, a venit o mare foamete în țara aceea, iar el a început să ducă lipsă.

15 Atunci s-a dus și s-a aciuat la unul dintre cetățenii acelei țări care l-a trimis la câmp să păzească porcii.

16 Și ar fi dorit să se sature cu roșcovele pe care le mâncau porcii, dar nimeni nu-i dădea.

17 Atunci, venindu-și în fire, a spus: «Câți zilieri ai tatălui meu au pâine din belșug, iar eu mor aici de foame!

18 Ridicându-mă, mă voi duce la tatăl meu și-i voi spune: «Tată, am păcătuit împotriva cerului și înaintea ta; 19 nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău. Ia-mă ca pe un zilier al tău». 20 Și, ridicându-se, a mers la tatăl său. Pe când era încă departe, tatăl l-a văzut, i s-a făcut milă și, alergând, l-a îmbrățișat și l-a sărutat.

21 Atunci, fiul i-a spus: «Tată, am păcătuit împotriva cerului și înaintea ta; nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău».

22 Însă tatăl a spus către servitorii săi: «Aduceți repede haina cea dintâi și îmbrăcați-l! Dați-i un inel în deget și încălțăminte în picioare. 23 Aduceți vițelul cel îngrășat și tăiați-l: să mâncăm și să ne bucurăm, 24 căci acest fiu al meu era mort și a revenit la viață, era pierdut și a fost găsit». Și au început să se bucure.

25 Însă fiul lui mai mare era la câmp. Când a venit și s-a apropiat de casă, a auzit cântece și dansuri. 26 Atunci, chemându-l pe unul dintre servitori, l-a întrebat ce este aceasta.

27 El i-a spus: «Fratele tău a venit, iar tatăl tău, pentru că l-a recăpătat sănătos, a tăiat vițelul cel îngrășat». 28 Dar el s-a mâniat și nu voia să intre. Însă tatăl său a ieșit și-l implora.

29 El, răspunzând, i-a zis tatălui său: «Iată, de atâția ani te slujesc și niciodată n-am călcat porunca ta. Dar mie nu mi-ai dat niciodată măcar un ied ca să mă bucur cu prietenii mei. 30 Însă, când a venit acest fiu al tău care și-a devorat averea cu desfrânatele, ai tăiat pentru el vițelul cel îngrășat».

31 Atunci, el i-a spus: «Fiule, tu ești cu mine totdeauna și toate ale mele sunt ale tale.

32 Dar trebuia să ne bucurăm și să ne veselim, pentru că acest frate al tău era mort și a revenit la viață, era pierdut și a fost găsit!»”

 

De fiecare dată când mă regăsesc în faţa acestei parabole mi se deschide inima, simt atât bucurie, cât şi un sentiment de mare minunare. Găsesc că aici, bate inima lui Dumnezeu şi că se vorbeşte de tot vagabondajul meu în întuneric. Parabola fiului risipitor este istoria umanităţii care a decăzut dar, cu toate acestea, se află pe cale, profanată şi, totuşi, purtând înlăuntru dorul de Dumnezeu.

Mie îmi este drag şi fiul risipitor. Cea a fiului risipitor este povestea tuturor. Această criză a rebelului am trăit-o cu toţii iar adesea, gestul de revoltă nu era decât preludiul unei declaraţii de iubire.

Un om avea doi fii. Acest început, simplu şi minunat, deschide parabola cea mai minunată, şi nicio pagină de pe lume nu reuşeşte să atingă precum aceasta însăşi structura vieţii noastre; niciuna nu lasă să se întrevadă –ca aceasta- inima a lui Dumnezeu.

La centrul parabolei se găseşte un Tată bun, care iubeşte fără măsură, în chip ilogic, aproape nedrept, tare ca piatra în a şti să aştepte, dăruind încredere şi libertate şi, de asemenea, duios precum o mamă atunci când trebuie să-şi primească fiii acasă.

Scopul parabolei este revelaţia inimii Tatălui, împingându-ne la a ne schimba impresia pe care o avem despre Dumnezeu. Ascultând parabola, trebuie să privim la chipul Lui, şi nu la păcatele diferite dar echivalente ale fiilor. Pe Tată nu-l interesează să condamne sau să absolve, nu-l interesează să judece ori să balanţeze conturile, ci vrea să-şi arate iubirea arzândă, indestructibilă, necondiţionată. Dumnezeu este cu totul iubire.

Acest tată bun nu-şi doreşte o casă sălăşluită de slugi, ascultătoare dar nefericite, ci de fii liberi, fericiţi şi iubitori. Drama lui este dată cei doi fii care nu se iubesc, poate pentru că nici nu se simt iubiţi, poate pentru că se cred slugi.

Fiul cel mai tânăr pleacă într-o bună zi, în căutarea fericirii. Tatăl nu se opune, el nu este împotriva libertăţii mele, nu o limitează, din contră: dacă există o preferinţă în dragostea divină, aceasta se îndreaptă desigur în favoarea oiţei pierdute pentru că, părăsind comoditatea staulului, aceasta se aventurează pentru a-şi experimenta până la capăt propria libertate.

Fiul cel mic pleacă, într-o bună zi, căutându-se pe sine însuşi, căutându-şi fericirea. El se gândeşte că viaţa este o distracţie, iar în străfundul inimii, el este un adolescent. Îşi caută fericirea, urmând principiul plăcerii.

Desigur că nu pleacă cu mâinile goale: pretinde şi moştenirea: ca şi cum, pentru el, tatăl ar fi deja mort. Probabil că nu are gânduri bune despre tatăl său, probabil că îi pare că acesta ar fi un om slab, poate un om zgârcit, un bătrân rupt oarecum de lume. În realitate, rebelii cer totuşi să fie iubiţi.

Tânărul pleacă şi naufragiază. Găseşte o diminuare a umanităţii sale: prinţul liber şi rebel care a devenit servitor se trezeşte din vis, găsindu-se în mijlocul porcilor cu care se bate pe roşcove. Aşa este păcatul: este tot ceea ce ne alterează umanitatea. Fiul poate să fure roşcovele, dar nu se poate mulţumi cu ele, asemenea acestora. Să fie un semn de cruzime acesta? Nu, e Providenţă! Omul se naşte cu o inimă bolnavă după lucruri îndepărtate. Şi doar apoi îşi aduce aminte de pâinea de acasă...

În sufletul lui rămâne totuşi un locşor nobil. Chiar în mijlocul celui mai mare naufragiu, în momentul în care noaptea este mai adâncă, acolo începe să ţâşnească în el lumina: Atunci, venindu-și în fire, a spus: „eu mor aici de foame!” Îşi vine în fire, ne spune povestea, întrucât înainte era ca şi cum s-ar fi găsit împotriva propriei firi, trăind din lucruri exterioare. Cugetă şi decide să se întoarcă. Să fie pentru că îşi dă seama că-şi iubeşte tatăl? Nu, ci pentru că aşa ar fi fost mai bine pentru el. Fiul se converteşte mai degrabă faţă de sine, decât faţă de tată.

În străfundul propriului suflet, fiul găseşte două forţe: o dorinţă de viaţă („Eu aici mor!”) şi imaginea tatălui. Doar cel care caută viaţa îl va găsi pe Dumnezeu. Şi viceversa, se poate spune şi că doar cel care îl caută cu adevărat pe Dumnezeu va găsi plenitudinea vieţii. Şi îşi pregăteşte un mic discurs cu care să convingă să fie primit: aveai dreptate tu, am fost un prost, am greşit... Continuă să nu priceapă nimic despre tatăl său.

Astfel începe călătoria. Nu se întoarce din dragoste, ci pentru că-i este foame. Nu datorită căinţei, ci pentru că, de acum, moartea-i păşeşte pe de-alături. Acum caută un stăpân bun, pentru că nu mai cutează să caute un tată: „ia-mă ca pe un zilier!” El căuta viaţa, însă-L va găsi pe Dumnezeu.

Acest Tată este înfăţişarea inimii lui Dumnezeu: îl lasă să plece pe fiul său, chiar dacă ştie că-şi va face rău, însuşi fiul său care-i dorea moartea. Tatăl iubeşte libertatea fiilor săi, o provoacă, o aşteaptă, o sărbătoreşte, suferă din pricina ei.

Tatăl aleargă în întâmpinarea fiului, pentru că se grăbeşte să răstoarne durerea în îmbrăţişări, să-i umple golul din inimă. Pentru el, a pierde un fiu reprezintă o pierdere nemărginită. Dumnezeu nu are fii de aruncat. S-a pierdut o oaie, se pierde o drahmă, se pierde un fiu. Se poate spune că sunt toate înfrângeri ale lui Dumnezeu. Iubirea învinge tocmai pierzându-se după cei pierduţi. Dumnezeu din aceste parabole, este Dumnezeu care se pierde chiar după unul singur. Unul, unul singur dintre noi, şi în plus un neisprăvit, este îndeajuns...

Tatăl întrerupe discursul pe care fiul şi-l pregătise, pentru că acesta îşi propusese să se revină acasă precum un slujitor. Îl întrerupe, pentru a-l face să se întoarcă de la acea idee. Vrea să-şi salveze fiul falit, care se mulţumeşte să fie o slugă; vrea să-l mântuiască de el însuşi, de inima de serv, pentru a-i restitui o inimă de fiu. Tatăl e obosit să aibă doar slugi şi nu fii. Măcar cel care s-a îndepărtat şi care acum se întoarce, să-i fie copil. Păcatul omului este acela de a fi slugă, în vreme ar putea fi fiul lui Dumnezeu.

Este un tată care nu reproşează, ci care îmbrăţişează; nu are nevoie de scuze, de scuzele noastre ridicole, pentru că privirea lui nu se aşează întâi asupra păcatului fiului, ci –ca întotdeauna- asupra suferinţei ce are nevoie de vindecare. Tatăl îl vede în cel reîntors doar pe copilul său sfâşiat de foame.

Nu solicită păreri de rău şi pocăinţă, nu-l interesează nici măcar să afirme că îl iartă, ci să deschidă un viitor al vieţii. Nu este părerea de rău, nu este pocăinţa, nu este teama cea care eliberează de rău, nu este echivalarea dintre a da şi a lua, ci este acel „plus” de viaţă, un dezechilibru fericit, este încrederea, îmbrăţişarea şi sărbătoarea unui Tată care este mai mare decât inima noastră.

Tatăl nu se mulţumeşte doar să-l îndestuleze, ci doreşte un ospăţ cu ce are mai bun în casă, vrea să-l reintegreze pe fecior în toată demnitatea şi autoritatea pe care o avusese mai înainte: puneţi-i inelul pe deget! Nu există dojeni, remuşcări, lacrimi.

Fiul cel mare se întoarce de la câmp, vede şi se tulbură. Nu reuşeşte să-l accepte ca frate pe acel neisprăvit (va spune „acel fiu al tău”), nu-l acceptă pe un tată care dă un ospăţ pentru un fiu rebel (de altfel, nu i se adresează niciodată „tată”).

Fratele cel mare îşi continuase viaţa lui alcătuită din casă şi din muncă, însă inima lui se găsea altundeva, era absentă. Ne dezvăluie acest lucru constatarea finală a tatălui: Eu ţi-am fost mereu ascultător, nu ţi-am ieşit din voie, iar mie nici măcar un ied! Nici el nu are o părere prea bună despre tatăl său: un tată stăpân, căruia poate şi trebuie să-i fie supus, dar pe care nu-l poate iubi.

Fiul cel mare este omul regretelor, onest dar nefericit, care şi-a pierdut bucuria de a trăi şi măsoară totul în funcţie de prestaţii, aplicând contabilitatea a da - a lua. „Secretul unei vieţi reuşite stă în a acţiona pentru ceea ce iubeşti şi în a iubi ceea pentru ce acţionezi” (Dostoiewskij). El nu iubeşte ceea ce face, ci îndură, iar inima lui se găseşte aiurea.

Câţi creştini nu sunt oare aşa, oneşti şi nefericiţi, „creştinii iedului”: am fost cuminte, oare ce voi primi în schimb? Ei trăiesc precum nişte zilieri, nu ca fii. Dar iubirea tatălui nu este proporţională cu meritele fiilor, căci ar fi o iubire de mercenar. Iubirea lui nu se măsoară pe un ied. Nu este niciun ied la mijloc, este mult mai mult: „Tot ceea ce e al meu, este şi al tău”.

Tatăl iese să-l roage pe fiul del mare, blocat în nefericirea unei inimi lipsite de sinceritate, o inimă de servitor nu de fiu, şi încearcă să explice şi să se facă înţeles, iar la urmă nu se ştie dacă a reuşit sau nu. Tatăl vrea să-l mântuiască şi pe el de inima de slugă: „tu ești cu mine totdeauna și toate ale mele sunt ale tale”. O fi înţeles?

Minuat ar fi fost ca parabola să se sfârşeacă cu cuvinte rostite de ambii fraţi: Tată, nu sunt vrednic, dar primesc oricum îmbrăţişarea ta, haina ta cea nouă, ospăţul tău. Sunt fiul tău. Sunt agonia şi deopotrivă dragostea ta. Mulţumesc că îmi eşti tată în acest fel, într-un fel cu adevărat dumnezeiesc.

Acest tată nu este drept, este mai mult decât atât: este iubire, numai iubire.Aşadar Dumnezeu este astfel? Este atât de excesiv, aşa de exagerat? Da, Dumnezeul în care credem este astfel. Revelaţie enormă, pentru care Isus îşi va da viaţa.

„A accepta iertarea lui Dumnezeu este una dintre cele mai mari provocări ale vieţii spirituale. Există ceva în noi care se agaţă de propriile noastre păcate, nepermiţându-i lui Dumnezeu să şteargă trecutul şi să ne ofere un început cu totul nou” (H. Nouwen). A accepta iubirea este poate mai greu decât a dărui-o.

 

Pr. Ermes Ronchi

Traducere de Pr. Cristian F. Sabău

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Vizitatori



71.9%Romania Romania
13.3%United States United States

This Week: 54
Total: 8291


Visitor live tracking counter, stats and anti-spam