Cuvânt la Duminica după Botezul Domnului

(Mt 4,12-23)

12 Auzind că Ioan a fost dat să fie închis, [Isus] a plecat în Galileea.

13 Și, părăsind Nazaretul, a venit să locuiască la Capernaum, care este pe malul mării, în ținuturile lui Zabulon și Neftali,

14 ca să se împlinească ceea ce a fost spus prin profetul Isaia, care zice:

15         Pământ al lui Zabulon și pământ al lui Neftali,

           pe drumul spre mare, dincolo de Iordan,

           Galileea neamurilor!

16         Poporul care stătea în întuneric

           a văzut o lumină mare,

           iar celor care stăteau

           în regiunea și în umbra morții

           le-a răsărit o lumină.

17 De atunci a început Isus să predice și să spună: „Pocăiți-vă, căci s-a apropiat împărăția cerurilor!”.

Evanghelistul Matei adnotează astăzi cele două cuvinte care generează mesajul lui Isus: “Împărăţie” şi “convertire”.

Împărăţia: ceva ce vine din partea lui Dumnezeu, dar care este pentru oameni. Împărăţia vine odată cu înflorirea vieţii în toate formele sale (G.Vanucci). Împărăţia lui Dumnezeu înseamnă lumea aşa cum o vrea Dumnezeu, eliberată în sfârşit de înşelăciune şi de violenţă, mai frumoasă decât orice vis, mai intensă decât toate lacrimile acelora care au trăit şi au murit în noapte pentru a o zidi.

Convertire înseamnă a gândi într-o altă lumină. Dar există ceva mai mult: animalul se naşte o dată pentru totdeauna, însă omul nu e niciodată născut definitiv, trebuie să înfrunte truda de a renaşte din nou: oamenii nu termină niciodată să se pregătească (Rainer Maria Rilke). Doar acela care are speranţă se converteşte: speranţa reprezintă foamea de a duce la îndeplinire ceea ce purtăm în noi într-o formă doar germinală, înseamnă foamea de a ne naşte; e foamea de a trăi născându-ne, ieşind la o mereu mai mare lumină.

Isus dă şi motivaţia pentru care suntem chemaţi să ne convertim: Împărăţia s-a apropiat. Altfel spus: Dumnezeu s-a făcut aproape, foarte aproape de tine, te înfăşoară, este înăuntrul tău. Astfel, “converteşte-te” înseamnă: întoarce-te spre lumină, pentru că lumina este aici. Convertirea nu reprezintă cauza, ci efectul “nopţii tale atinse de voioşia luminii” (M.Zambrano).

Îmi imaginam convertirea precum un a face pocăinţă pentru trecut, precum o condiţie impusă de Dumnezeu pentru a acorda iertarea, mă gândeam la găsirea lui Dumnezeu ca rezultat sau ca o recompensă a angajamentului meu. Dar ce veste-bună ar fi aceasta, despre un Dumnezeu care dă în funcţie de prestaţii? Isus vine să ne arate că mişcarea este tocmai invers: este El cel care mă întâlneşte, care mă ajunge, care mă sălăşluieşte. În mod gratuit. Înainte ca eu să fac ceva, înainte ca eu să fiu bun, El mi-a venit aproape. Iar atunci, eu îmi schimb viaţa, schimb lumina, îmi schimb modul de a înţelege lucrurile. Scria p.Vanucci: “adevărul este că noi suntem scufundaţi într-o mare de iubire, dar nu ne dăm seama”. Atunci când, în sfârşit, îmi dau seama, începe convertirea. Îmi cade vălul de pe ochi, precum i-a căzut vălul lui Pavel pe drumul Damascului. Îmi las bărcile precum cei patru pescari deveniţi apostoli, îmi las plasele de pescuit, pentru ceva mai măreţ.

p. Ermes Ronchi