Botezul Domnului
(Mt 3,13-17)

Botezul Domnului ursutz



13 Atunci a venit Isus din Galileea la Iordan, la Ioan, ca să fie botezat de el.
14 Dar Ioan încerca să-l oprească spunându-i: „Eu am nevoie să fiu botezat de tine și tu vii la mine?”.
15 Răspunzând, Isus i-a zis: „Lasă acum, căci așa se cuvine ca noi să împlinim toată dreptatea”. Atunci el l-a lăsat.
16 După ce a fost botezat, Isus a ieșit îndată din apă. Și iată că s-au deschis cerurile și l-a văzut pe Spiritul lui Dumnezeu coborând ca un porumbel și venind deasupra lui.
17 Și iată, a fost un glas din ceruri care spunea: „Acesta este Fiul meu cel iubit, în care mi-am găsit plăcerea”.


Isus începe de la Iordan, ca şi cum ar duce la îndeplinire un exod: exodul lui Dumnezeu, lunga călătorie a lui Dumnezeu în căutarea pământului Său al făgăduinţei, care este omul: pământ arid şi tare, pământ plin de spini şi, cu toate acestea, pământ al făgăduinţei.
Botezul este făcut din apă, din glas, din Spirit. Apa râului este precum o brazdă a vieţii arată în deşertul uscat, frontieră veşnică a pământului făgăduinţei. Isus intră în apă pentru mine, nu pentru Sine; intră în apa în care omul se naşte, dar în care nu poate trăi, apa din care Ioan face să renască convertirea, precum o promisiune de viaţă nouă: “cu Mine vei avea parte doar de începuturi, vei ieşi din deşert, vei intra în pământul cel bun”. Pământul făgăduit omului este patria lui Dumnezeu.
Spiritul şi apa sunt prezenţele cele mai antice din Scriptură, întrucât intră în scenă deja din al doilea verset al Cărţii Facerii: Pământul era neorânduit și pustiu și întuneric era deasupra abisului și duhul lui Dumnezeu plutea deasupra apelor.
Prima mişcare de viaţă în Biblie este o dănţuire a Spiritului asupra apelor: precum o porumbiţă ce îşi caută cuibul, o porumbiţă care adăposteşte viaţa ce stă să o aducă la lumină. De atunci mereu Spiritul şi apa sunt legate la naşterea vieţii. De aceasta sunt prezente la Botezul lui Isus şi la botezul nostru: precum viaţa ce se naşte.
Despre care viaţă este vorba? Ne explică glasul ce vine din cer: „Acesta este Fiul meu cel iubit, în care mi-am găsit plăcerea”.
Isus a ieşit din apă, Spiritul s-a pogorât în chip de porumbel şi a venit un glas. Într-un singur verset, ca-ntr-o miniatură, Evanghelia zugrăveşte Treimea: un Tată, care este glasul, un Fiu, care este chipul, Spiritul care este legătura.
Glasul Tatălui care vorbeşte doar de două ori în evanghelie, la Botez şi la Schimbarea la Faţă, împreunează râul de ape şi muntele de lumină, revelând identitatea şi misiunea lui Hristos şi a omului.
“Fiu” este cel dintâi cuvânt. Fiecare fiu trăieşte din viaţa tatălui, nu-şi are în sine propriul izvor, vine de la un altul. Aceeaşi voce a coborât asupra Botezului nostru şi ne-a declarat fii, “care nu din sânge, nici din voința trupului, nici din voința bărbatului, ci din Dumnezeu s-au născut” (In 1,13). Botez înseamnă scufundare: am fost scufundaţi în Izvor, dar nu precum două lucruri separate şi practic străine, nu ca un trup şi îmbrăcămintea ce-l acoperă, ci pentru a deveni un singur lucru, precum apa şi Izvorul, precum mlădiţa şi Viţa: trupul nostru în Dumnezeu, ca răspuns Dumnezeului trupului nostru, facerea de trup a lui Dumnezeu care generează ‘încuibarea’ omului. Ne sălăşluim în Dumnezeu după ce Dumnezeu a venit să locuiască în mijlocul nostru (In 1,14); există un Crăciun al meu după Crăciunul Său.
De îndată, Dumnezeu se oferă ca Tată, ca un dezermat de către propria Sa iubire: El nu este niciodată atât de el însuşi precum atunci când dăruieşte viaţă: “nu mă căutaţi acolo unde sunt, ci acolo unde iubesc şi sunt iubit” (J. Maritain). Fiu este un termen încărcat de patos, centru suprem al dorinţei: dintre toate pistele pe care le poţi străbate pe pământ, cea mai importantă este aceea care te conduce la fiinţa umană.
Al doilea cuvânt: “iubit”. Înainte ca tu să faci ceva, înainte de orice merit, că eşti conştient sau nu, în fiecare zi de îndată ce te trezeşti, numele tău pentru Dumnezeu este “cel iubit”. Iubire nemeritată ce precede orice răspuns, prejudecată luminoasă a lui Dumnezeu asupra fiecărei creaturi. A fi iubiţi de Dumnezeu constituie un sigiliu al identităţii noastre. “Ştiu, Părinte, că i-ai iubit precum M-ai iubit pe mine” (In 17,23). Dumnezeu mă iubeşte pe mine precum l-a iubit pe Isus, cu aceeaşi intenţie, cu aceeaşi emoţie, cu aceeaşi speranţă. Şi în plus, cu toate dezamăgirile a căror cauză sunt; eu sunt iubirea şi durerea lui Dumnezeu.

Al treilea cuvânt: “în care mi-am găsit plăcerea”. Cuvânt rar şi preţios care înseamnă: tu –fiul meu- îmi eşti drag. Stau închise în acest cuvânt bucurie, tresăltare, satisfacţie, există un Dumnezeu care găseşte plăcere în a sta cu mine şi îmi spune: “tu, bucuria Mea”!
Mă întreb care bucurie pot eu să-i aduc Tatălui, ce fel de tresăltare, eu care l-am ascultat dar nu am făcut nimic, eu care L-am şi pierdut când încă nici nu L-am ajuns, iar uneori de-a dreptul L-am trădat. Doar o iubire nemotivată poate explica aceste cuvinte. Iubire pură: atunci când ai un motiv să iubeşti, nu e iubire adevărată. Iar într-o bună zi, când voi ajunge înaintea lui Dumnezeu iar El se va uita la mine, ştiu că va vedea un biet om, nimic mai mult decât o trestie încovoiată, fumul dintr-un cărbune pe jumătate stins. Şi cu toate acestea, ştiu că îmi va repeta tocmai mie acele trei cuvinte: fiul Meu, iubirea Mea, bucuria Mea. Intră în îmbrăţişarea părintelui tău!
Cerul s-a deschis deasupra lui Hristos, se deschide asupra noastră, tot aşa precum se deschid braţele în faţa prietenului, în faţa iubitului, a săracului, sub imperativul iubirii lui Dumnezeu, sub nerăbdarea lui Adam, sub asediul săracilor, şi nimeni nu-l va mai închide la loc.


 

Botezul Domnului

(Mt 3,13-17)

 

 

13 Atunci a venit Isus din Galileea la Iordan, la Ioan, ca să fie botezat de el.

14 Dar Ioan încerca să-l oprească spunându-i: „Eu am nevoie să fiu botezat de tine și tu vii la mine?”.

15 Răspunzând, Isus i-a zis: „Lasă acum, căci așa se cuvine ca noi să împlinim toată dreptatea”. Atunci el l-a lăsat.

16 După ce a fost botezat, Isus a ieșit îndată din apă. Și iată că s-au deschis cerurile și l-a văzut pe Duhul lui Dumnezeu coborând ca un porumbel și venind deasupra lui.

17 Și iată, a fost un glas din ceruri care spunea: „Acesta este Fiul meu cel iubit, în care mi-am găsit plăcerea”.

 

Isus începe de la Iordan, ca şi cum ar duce la îndeplinire un exod: exodul lui Dumnezeu, lunga călătorie a lui Dumnezeu în căutarea pământului Său al făgăduinţei, care este omul: pământ arid şi tare, pământ plin de spini şi, cu toate acestea, pământ al făgăduinţei.

Botezul este făcut din apă, din glas, din Spirit. Apa râului este precum o brazdă a vieţii arată în deşertul uscat, frontieră veşnică a pământului făgăduinţei. Isus intră în apă pentru mine, nu pentru Sine; intră în apa în care omul se naşte, dar în care nu poate trăi, apa din care Ioan face să renască convertirea, precum o promisiune de viaţă nouă: “cu Mine vei avea parte doar de începuturi, vei ieşi din deşert, vei intra în pământul cel bun”. Pământul făgăduit omului este patria lui Dumnezeu.

Spiritul şi apa sunt prezenţele cele mai antice din Scriptură, întrucât intră în scenă deja din al doilea verset al Cărţii Facerii: Pământul era neorânduit și pustiu și întuneric era deasupra abisului și duhul lui Dumnezeu plutea deasupra apelor.

Prima mişcare de viaţă în Biblie este o dănţuire a Spiritului asupra apelor: precum o porumbiţă ce îşi caută cuibul, o porumbiţă care adăposteşte viaţa ce stă să o aducă la lumină. De atunci mereu Spiritul şi apa sunt legate la naşterea vieţii. De aceasta sunt prezente la Botezul lui Isus şi la botezul nostru: precum viaţa ce se naşte.

Despre care viaţă este vorba? Ne explică glasul ce vine din cer: „Acesta este Fiul meu cel iubit, în care mi-am găsit plăcerea”.

Isus a ieşit din apă, Spiritul s-a pogorât în chip de porumbel şi a venit un glas. Într-un singur verset, ca-ntr-o miniatură, Evanghelia zugrăveşte Treimea: un Tată, care este glasul, un Fiu, care este chipul, Spiritul care este legătura.

Glasul Tatălui care vorbeşte doar de două ori în evanghelie, la Botez şi la Schimbarea la Faţă, împreunează râul de ape şi muntele de lumină, revelând identitatea şi misiunea lui Hristos şi a omului.

 “Fiu” este cel dintâi cuvânt. Fiecare fiu trăieşte din viaţa tatălui, nu-şi are în sine propriul izvor, vine de la un altul. Aceeaşi voce a coborât asupra Botezului nostru şi ne-a declarat fii, “care nu din sânge, nici din voința trupului, nici din voința bărbatului, ci din Dumnezeu s-au născut” (In 1,13). Botez înseamnă scufundare: am fost scufundaţi în Izvor, dar nu precum două lucruri separate şi practic străine, nu ca un trup şi îmbrăcămintea ce-l acoperă, ci pentru a deveni un singur lucru, precum apa şi Izvorul, precum mlădiţa şi Viţa:  trupul nostru în Dumnezeu, ca răspuns Dumnezeului trupului nostru, facerea de trup a lui Dumnezeu care generează ‘încuibarea’ omului. Ne sălăşluim în Dumnezeu după ce Dumnezeu a venit să locuiască în mijlocul nostru (In 1,14); există un Crăciun al meu după Crăciunul Său.

De îndată, Dumnezeu se oferă ca Tată, ca un dezermat de către propria Sa iubire: El nu este niciodată atât de el însuşi precum atunci când dăruieşte viaţă: “nu mă căutaţi acolo unde sunt, ci acolo unde iubesc şi sunt iubit” (J. Maritain). Fiu este un termen încărcat de patos, centru suprem al dorinţei: dintre toate pistele pe care le poţi străbate pe pământ, cea mai importantă este aceea care te conduce la fiinţa umană.

Al doilea cuvânt: “iubit”. Înainte ca tu să faci ceva, înainte de orice merit, că eşti conştient sau nu, în fiecare zi de îndată ce te trezeşti, numele tău pentru Dumnezeu este “cel iubit”. Iubire nemeritată ce precede orice răspuns, prejudecată luminoasă a lui Dumnezeu asupra fiecărei creaturi. A fi iubiţi de Dumnezeu constituie un sigiliu al identităţii noastre. “Ştiu, Părinte, că i-ai iubit precum M-ai iubit pe mine” (In 17,23). Dumnezeu mă iubeşte pe mine precum l-a iubit pe Isus, cu aceeaşi intenţie, cu aceeaşi emoţie, cu aceeaşi speranţă. Şi în plus, cu toate dezamăgirile a căror cauză sunt; eu sunt iubirea şi durerea lui Dumnezeu.

 

Al treilea cuvânt: “în care mi-am găsit plăcerea”. Cuvânt rar şi preţios care înseamnă: tu –fiul meu- îmi eşti drag. Stau închise în acest cuvânt bucurie, tresăltare, satisfacţie, există un Dumnezeu care găseşte plăcere în a sta cu mine şi îmi spune: “tu, bucuria Mea”!

Mă întreb care bucurie pot eu să-i aduc Tatălui, ce fel de tresăltare, eu care l-am ascultat dar nu am făcut nimic, eu care L-am şi pierdut când încă nici nu L-am ajuns, iar uneori de-a dreptul L-am trădat. Doar o iubire nemotivată poate explica aceste cuvinte. Iubire pură: atunci când ai un motiv să iubeşti, nu e iubire adevărată. Iar într-o bună zi, când voi ajunge înaintea lui Dumnezeu iar El se va uita la mine, ştiu că va vedea un biet om, nimic mai mult decât o trestie încovoiată, fumul dintr-un cărbune pe jumătate stins. Şi cu toate acestea, ştiu că îmi va repeta tocmai mie acele trei cuvinte: fiul Meu, iubirea Mea, bucuria Mea. Intră în îmbrăţişarea părintelui tău!

Cerul s-a deschis deasupra lui Hristos, se deschide asupra noastră, tot aşa precum se deschid braţele în faţa prietenului, în faţa iubitului, a săracului, sub imperativul iubirii lui Dumnezeu, sub nerăbdarea lui Adam, sub asediul săracilor, şi nimeni nu-l va mai închide la loc.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Vizitatori



69%Romania Romania
16.1%United States United States

Today: 4
This Week: 4
Total: 7875


Visitor live tracking counter, stats and anti-spam