User Rating:  / 16
PoorBest 

 „Astăzi se afirmă tot mai des că nu mai există arhitectură religioasă!”. Comentând această afirmație, eminentul liturgist Klaus Gamber afirmă:

«Majoritatea construcțiilor religioase sunt concepute în scop pur utilitarist. Nici opere de artă nu sunt, deoarece obsesia simplității a împiedicat acest lucru. Cu toate acestea au costat mult. Din punct de vedere tehnic nu le lipsește aproape nimic: au acustică bună și o ventilație desăvârșită... În ciuda acestor realizări, bisericile acestea nu prea pot fi chemate case ale lui Dumnezeu, nu sunt spații sacre, temple ale lui Dumnezeu în care să intri cu plăcere pentru a-L adora și a I te ruga. Sunt mai degrabă săli de reuniune unde lumea intră doar pentru momentele în care se desfășoară oficiile liturgice. Au existat totuși încercări de a face din anumite biserici mai recente opere de artă. Modelul acestora esteRonchamp capela pelerinilor de la Ronchamp.

Le Carbousier (1887-1965), celebrul arhitect elevețian care a proiectat-o, și care nu împărtășea nici un crez religios, a reușit să creeze o capodoperă a arhitecturii. Dar nu pentru aceasta edificiul construit de el este și o biserică. Construcția respectivă poate fi un loc de rugăciune personală, stimulând reculegerea, dar nimic mai mult! Acest model de la Ronchamp a fost imitat și în alte locații. Astfel construcția de biserici a devenit un soi de câmp experimental în care se dezlănțuie ciudățeniile subiective ale arhitecțiilor, în majoritatea cazurilor persoane agnostice”. [K. Gamber, Zum Herrn hin! Fragen um Kirchenbau und Hinwendung beim Gebet nach Osten].

Nimeni nu poate nega faptul că cele afirmate în acest lung citat nu ar corespunde adevărului verificabil zi de zi în cazul multora dintre bisericile construite în ultimii ani și în Biserica Română Unită. 

Întenția acestui articol nu este de a vorbi despre dimensiunea artistică a arhitecturii sacre, ci de a sublinia rolul edificiului sacru în demersul spiritual al credincioșilor Bisericii noastre.

Marele critic de artă Erwin Pafnofsky, într-unul dintre studiile de arhitectură bisericească comparată, afirmă că există o legătură intimă între modul de a construi o biserică și gândirea sau modul de viață al oamenilor. Perioada artei romanice în arhitectură, dominată de cultura monastică, respectă taina și unește teologia cu viața. Bisericile romanice, privite din exterior nu-ți spun prea multe despre ceea ce se află înăuntru, dar datorită ferestrelor mici, prin care pătrunde puțină lumină, cel care intră într-o astfel de biserică întâlnește o atmosferă misterioasă ce invită la reculegere.

În perioada gotică, în schimb, ferestrele sunt ample. Din exterior poți cu ușurință să-ți dai seama de structura internă a bisericii. Acestui stil arhitectural îi corespunde cultura scolastică, care vrea să ilumineze totul, să catalogheze fiecare lucru cu precizie. Nervurile coloanelor care se avântă spre înălțimi arată preocuparea intelectuală a omului epocii de a raționaliza misterele și teologia.

Iată de ce nu trebuie să ne mire că în citatul de mai sus Klaus Gamber afirma că edificiul din fotografia de mai sus, de la Ronchamp nu e o biserică. A trăi în afara creștinismului sau într-o formă alterată ori secularizată de creștinism produce mai mult sau mai putin aceleași rezultate. E greu de crezut că din artiști și arhitecți decreștinați sau fără trăire spirituală creștină se pot naște expresii arhitectonice creștine; pot rezulta edificii interesante, dar nicidecum creștine, afirmă Erwin Pafnofsky.

A concepe spațiul sacru al unei biserici doar după criteriul estetic - „ a face ceva frumos” – înseamnă că nu s-a înțeles nimic din rolul pe care îl are edificiul bisericii în viața spirituală a credincioșilor. Biseria nu e sacră pentru că e frumoasă, comodă sau funcțională! Atunci care ar fi diferența dintre un edificiu religios și o sală multifuncțională? Niciuna! De fapt, multe dintre bisericile noi seamnă cu sălile polivalente, pentru că în spatele acestor construcții există un concept încețoșat de creștinism, care a pierdut legătura cu propria Tradiție.

Biserica este un loc al simbolului

Pentru Tradiție orice realitate a Bisericii trebuie să fie în slujba credinciosului și a progresului său spiritual. Edificiul bisericii are o valoare sacră pentru că deține înăuntrul său un întreg univers simbolic. Astfel, când credinciosul intră într-o veche bazilică creștină, fie ea din Orient sau din Occident, arhitectura acesteia îl inserează automat într-o perspectivă atât cosmologică cât și spirituală; îl angajează pe o cale ce are o țintă precisă: absida și altarul, simbol al cerului sau al Împărăției. Tripla diviziune a edificiului bisericii în pronaos, naos și altar, indică tripla diviziune spațio-temporală a lumii (aspectul cosmologic), dar și cele trei trepte ale vieții spirituale (aspectul antropologic).

Astfel, în înțelesul cosmologic al bisericii, pronaosul reprezintă lumea văzută, chemată la mântuire dar încă nemântuită. De aceea în biserica primară pronaosul era locul catehumenilor și al penitenților. Tot aici se celebrau Botezul, Spovada, dar și toate laudele (oficiul orelor sau al ceasurilor), cu excepția Vecerniei și a Utreniei care se celebrează în naos. De aici derivă și un înțeles spiritual: pronaosul este locul purificării, al curățirii, al desprinderii de lume și de problemele ei, al cumpănirii și al deciziei dar și al luptei. În acest sens și iconografia din pronaosului multor biserici de lemn din Maramureș reprezintă scene corespunzătoare acestor stări spufletești: iadul, judecata de apoi, scene moralizatoare, chipuri demoniace etc (a se vedea biserica „Sf. Cuv. Paraschiva” din Desești, biserica „Intrarea în biserică Maicii Domnului din Dobric-Târgu Lăpuș, etc).800px-RO MM Larga 24

Naosul reprezintă lumea văzută, dar acum mântuită; locul adunării credincioșilor, al celor inițiați, curățiți și iertați. Este locul întâlnirii dintre cer (bolta semisferică) și pământ (cubul), unde se revelează tainele dumnezeiești. Policadrul din mijlocul naosului simbolizează și el luminătorii lumii văzute, dar și lumina spirituală, pe care o primesc cei credincioși. Și pentru că naosul este locul celor aleși, tot aici are loc banchetul euharistic, întâlnirea dintre Mire și Mireasa Sa. Iconografia de pe pereții naosului reprezintă cu precădere scene din viața Mântuitorului, care în trupul Său a unit cerul și pământul, pe Dumnezeu și pe om.

Kron1

 

 

 

 

 

Altarul sau Sanctuarul reprezintă lumea nevăzută; locul tronului lui Dumnezeu simbolizat de Sfânta Masă, pe care stă Cuvântul lui Dumnezeu, prin Evangheliar, prin Sfântul Mir cu care a fost unsă la consacrare și prin Sfânta Pâine. Dacă naosul este locul celor luminați, a celor curățiți și mântuiți, altarul este locul desăvârșirii, de unde toți cei chemați se împărtășesc cu cuvântul evanghelic și cu Trupul și Sângele lui Hristos. Altarul este și centrul lăcașului de cult. Aici cuvântul „centru” nu desemnează centrul geometric, ci centrul teologic, prin aceea că este punctul terminus spre care este orientată întreaga adunare liturgică.

În tradiția bizantină, iconsotasul este cel care pune în valoare simbolistica acestei părți a bisericii. Pentru că altarul reprezintă lumea tainică și nevăzuta a lui Dumnezeu, un prim rol este acela de a ascunde. Harul este nevăzut ochilor trupești, lucrând doar în inimile oamenilor și de aceea nimic din acest spațiu al bisericii nu se adresează ochilor trupești. Revelația biblică arată că Dumnezeu s-a arătat lui Moise într-un nor ca o negură întunecoasă. Pornind de aici, teologia creștină afirmă că Dumnezeu locuiește în „lumina cea neapropiată”, care pentru oameni este întuneric, și numai în acestă „lumină a Lui vom vedea lumina” (Doxologia). Astfel, iconostasul amintește credincioșilor realitatea tainică a lui Dumnezeu.

Dar, iconostasul și descoperă prin aceea că este format din icoane, ferestre tainice spre lumea sfinților, a celor care nu doar au purtat chipul lui Dumnezeu (cu toții îl purtăm!), ci au ajuns la asemănarea cu Prototipul – Isus Hristos – după care am fost creați, cu chipul văzută a Dumnezeului celui nevăzut. Ei stau înaintea noastră precum un „nor de mărturii” ai vieții veșnice, invitându-ne să pregustăm tainele lumii lui Dumnezeu.

Nevoia de a delimita prin separare spațiul altarului o întâlnim și în tradiția romano-catolică prin elementul balustradei sau chiar prin anumite forme primare de iconostas .sleone-iconostasi

(Biserica San Leone a Capena, LazioItalia)

 

Biserica este un edificiu sacru (din latinescul „sacer” = deosebit, separat de lume) dacă și numai dacă se face vehicul al Revelației lui Dumnezeu dăruită lumii prin Biserica Sa. Ori casa lui Dumnezeu devine vehicul al revelației prin ansablul simbolurilor consfințite de Tradiție. Deoarece credința este întotdeauna un bun pe care Biserica îl dăruiește oamenilor, în formele pe care Ea le consideră potrivite, prin aceea că au fost confirmate de experiența-i milenară sub oblăduirea Sfântului Spirit. Credința nu este niciodată o realitate pur conceptuală, „neîntrupată”, iconoclastă, lipsită de forme vizibile, deci culturale. O astfel de viziune asupra credinței, chiar dacă este presupusă de mulți, e necreștinească, prin aceea că neagă însăși dogma centrală – Întruparea Fiului lui Dumnezeu. Iar pentru că credința ne este dată prin Biserică, ea nu poate fi un fapt privat, ci întotdeauna comunitar, ceea ce înseamnă că ține cont de formele prin care ceilalți părinți și frați întru credință au înțeles să o exprime. Deci nu pot să îmi creez ex nihilo forme de trăire a credinței, fără a ține cont de felul în care Biserica a înțeles să o transmită.

Biserica este sacră pentru că este locul unde se întâlnește cerul cu pământul, acea scară a lui Iacob care înlesnește comuniunea Divinului cu umanul, pe treptele căruia sfinții coboară pe pământ iar oamenii se urcă la cer, unindu-se într-un singur cor de mărire a lui Dumnezeu. Biserica-lăcaș trebuie să ne dea în ansamblul ei arhitectonic și pictural o viziune sau o imagine sensibilă a bisericii cerești, sau „a cerului pe pământ”, cum zicea Sf. Gherman al Constantinopolului sau cum sugerează una din cântările Triodului adresate Maicii Domnului: „În biserica măririi tale stând, în cer ni se pare că stăm, Născătoare de Dumnezeu...”. Atât prin arhitectura ei – cub și boltă - , cât și prin modul în care e distribuită zugrăveala pe suprafața pereților ei, „biserica este menită să ne apropie cer, să facă vie Scriptura, să întrezărim pe Dumnezeu, să intuim prezența Lui”

 

Pr. Florin Fodoruț

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Vizitatori



69%Romania Romania
16.1%United States United States

Today: 3
This Week: 3
Total: 7874


Visitor live tracking counter, stats and anti-spam