User Rating:  / 5
PoorBest 

la bisericaDin punct de vedere formal, documentul despre care ne ocupăm este o "instrucţiune", în înţelesul Can. 34 - § 1 din Codul latin (CIC) din 1983, având rolul de a explicita prevederile legilor, de a clarifica şi stabili modalităţile ce trebuie observate în aplicarea acestora. Instrucţiunea emana de la puterea executivă, neavând caracter legislativ, deoarece nu este aprobată de Papa în forma specifică; o astfel de instrucţiune nu are puterea de a deroga de la lege, iar dispoziţiile sale care ar fi în contradicţie cu dispoziţiile legii sunt lipsite de valabilitate (cf. Can. 34 - § 2 CIC). Instrucţiunea precizează dispoziţiile liturgice ale CCEO şi stabileşte modul lor de aplicare. In fapt, Instrucţiunea poate fi considerată un comentariu autentic al legii făcut de către legislatorul însuşi. Cu acest titlu, Instrucţiunea îi obliga pe cei ce sunt ţinuţi la respectarea legilor pe care le explicitează şi cărora le determină modalităţile de aplicare (cf. Can 34 CIC).

Să ne reamintim că în probleme de cult şi sacramente, rolul pe care Congregaţia pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor îl are în Biserica latină, este jucat, pentru Bisericile răsăritene, de Congregaţia Orientală. Pentru a sesiza importanţa Instrucţiunii, este suficient să o asociem, pentru partea care tratează despre Sfânta Liturghie, cu Institutio generalis Missalis Romani al Congregaţiei pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor, aşa cum o face, de exemplu, Instrumentum laboris al celei de a XI-a Adunări Generale Ordinare a Sinodului Episcopilor (7 iulie 2005).

"Legile liturgice valabile pentru toate Bisericile răsăritene sunt importante pentru că indică orientari generale" (5). Principii generale şi norme practice cu caracter liturgic care privesc toate Bisericile Răsăritene aflate în comuniune cu Biserica Romei, se găsesc în diferite documente conciliare: Sacrosanctum concilium (normele practice privesc însă în mod excusiv Biserica latina), Lumen gentium 23, Unitatis redintegratio 14-17, Orientalium Ecclesiarum. La acestea se adaugă Codul canoanelor Bisericilor Orientale (CCEO), cea mai importantă culegere de legi privind Bisericile Răsăritene de după Conciliul Vatican II. Intenţia Instrucţiunii este tocmai de a prezenta în mod unitar toate legile liturgice aflate în diferite documente şi în CCEO, legi valabile pentru toate Bisericile Răsăritene, completându-le cu precizări ulterioare, cu scopul de a ajuta Bisericile Răsăritene aflate în deplina comuniune cu Roma să îşi realizeze în mod integral propria identitate. Pornind de la o perspectivă teologică, Instrucţiunea formulează directive generale cu caracter juridico-pastoral pentru desfăşurarea celebrărilor şi a vieţii liturgice răsăritene.

Instrucţiunea îşi propune următoarele obiective:

« - să conducă la o temeinică aprofundare a imenselor bogăţii proprii autenticelor tradiţii orientale, care trebuiesc păstrate cu grijă şi împărtăşite tuturor credincioşilor;

- să reunească într-un cadru organic legile liturgice valabile pentru toate Bisericile orientale catolice şi să iniţieze recuperarea, acolo unde este necesar, a autenticităţii liturgice orientale, urmând Tradiţia pe care fiecare Biserică răsăriteană a moştenit-o de la Apostoli prin mijlocirea Sfinţilor Părinţi ;

- să îndemne la organizarea, pe baze solide, a formării liturgice permanente, atât a clerului, începând cu seminariile şi cu institutele de formare, cât şi a poporului lui Dumnezeu, prin şcoli de cateheză mistagogică;

- să enumere principiile comune pentru elaborarea Îndrumarelor Liturgice ale fiecărei Biserici sui iuris în parte.»

Cultul liturgic răsăritean, mai bine păstrat, nu trebuie separat de patrimoniul teologic, spiritual şi canonic propriu al Bisericilor răsăritene, parte a patrimoniului nedespărţit al Bisericii universale. "Can. 28 § 1, făcând referire la Lumen Gentium nr. 23 şi la Orientalium Ecclesiarum nr. 3, individualizează materiile cele mai relevante în care se articulează patrimoniul propriu al fiecărei Biserici sui iuris: cultul liturgic, teologia, spiritualitatea şi disciplina canonică. Trebuie observat că aceste domenii particulare se întrepătrund şi se condiţionează reciproc în interiorul unei viziuni gobale a revelaţiei divine care pătrunde întreaga viaţă şi care culminează în lauda Treimii celei întru tot Sfinte (9)."

"Intâietatea patrimoniului liturgic este cu mult mai mare în Bisericile Răsăritene pentru că au păstrat într-un mod cu totul deosebit primatul cultului liturgic ca punct culminant al vieţii creştine, rămânând în acest sens fidele spiritului Bisericii Sfinţilor Părinţi, atunci când cultul liturgic era locul unde se concentrau catehizarea şi învăţământul religios; Scriptura era proclamată şi explicată; în perioada premergătoare Paştilor, pregătirea catehumenilor pentru Taina Botezului şi a penitenţilor pentru Taina Împăcării avea loc într-o perfectă sinteză de învăţătură şi de simboluri; chiar diaconia îşi găsea aici locul său. Toată viaţa Bisericii era deci ca şi înglobată în cultul liturgic. După acest model se inspira şi astăzi Bisericile Răsăritene şi în aceasta a stat puterea lor. Din el trebuie să se inspire mai ales necesara reconsiderare a metodei "mistagogice" pentru formarea credincioşilor: din cultul liturgic, bine înţeles şi asimilat, începe dezvoltarea trăirii în Hristos (15)."

"Cultul liturgic, restaurat la maxima autenticitate şi vitalitate, eliminând ceea ce l-a alterat, va putea să fie cel mai bun punct de plecare pentru dezvoltarea specificităţii Bisericilor Răsăritene în deplina comuniune cu Roma, din care să reiasă cuvinte şi gesturi capabile să impresioneze inimile şi să lumineze minţile credincioşilor în timpurile actuale. Păstrarea bogăţiilor liturgice va fi cu atât mai rodnică cu cât va fi impulsionată, nu numai de intervenţiile normative ale ierarhiei, ci şi de adeziunea spontană şi încrezătoare a poporului lui Dumnezeu, educat în acest sens de păstorii săi. În mod deosebit trebuie afirmată importanţa ca, în timpurile actuale, păstorii să fie şi în acest domeniu adevărate modele pentru turmă, pentru ca aceasta să-şi păstreze fidelitatea sa tradiţională" (16).

Privind elaborarea Indrumătoarelor liturgice, Instrucţiunea precizează: «Pentru grupuri de Biserici sui iuris care aparţin aceleiaşi familii liturgice, aşa cum sunt Bisericile de tradiţie constantinopolitană sau asiro-caldeană, Sfântul Scaun se va îngriji să formuleze, în colaborare cu Bisericile interesate, indicaţii mai detaliate. Fiecare Biserică sui iuris în parte, care aparţine unei asemenea familii, se va ocupa, urmând modalităţi care vor fi precizate, să elaboreze un corpus de norme care să adapteze la propria situaţie specifică documentul actual şi pe cel care va fi elaborat pentru întreaga familie liturgică de care aparţine» (6).

In legătură cu dreptul particular al fiecărei Biserici sui iuris, «actuala Instrucţiune, alcătuită pe baza indicaţiilor Sfântului Scaun şi a tradiţiilor liturgice răsăritene, se limitează la a formula principii şi reguli valabile pentru toate Bisericile Orientale catolice. Autorităţile fiecărei Biserici sui iuris în parte, urmând indicaţiile Constituţiei Apostolice Sacri Canones sunt invitate să le primească cu deplina disponibilitate şi să le integreze în prescripţiile propriului drept liturgic particular ». Legat de Sfintele Taine, Instrucţiunea aminteşte următoarea afirmaţie conciliară: "Sfântul Conciliu ecumenic confirmă şi laudă vechea disciplină în vigoare în Bisericile Răsăritene în privinţa Sfintelor Taine precum şi practica celebrării şi administrării lor şi doreşte, dacă e cazul, ca această practică să fie restabilită." (Orientalium Ecclesiarum 12). "De aceea", precizează Instrucţiunea, "revizuind dreptul propriu, diferitele Biserici sui iuris trebuie să ţină seama de această dorinţă şi să întreprindă cu curaj, chiar dacă într-un mod prudent şi progresiv, recuperarea elementelor care s-au pierdut, schimbând, dacă este necesar, practica şi dreptul mai recent, acolo unde ele ar fi în dezacord cu principiile stabilite, chiar dacă ar fi vorba de modificarea deciziilor luate de Sinoade sau de îndepărtarea de indicaţii date, în diferite timpuri şi din diferite motive, de Dicasterii ale Sfântului Scaun" (39).

Făcând referire la Indrumătorul catehetic despre care trateaza Can. 621 - §§ 1 si 2, "trebuie afirmat cu insistenţă că în Răsărit, aşa cum astăzi se recomanda şi în Biserica Apuseană, catehizarea nu poate fi despărţită de cultul liturgic, pentru că se inspira din acesta, ca şi mister al lui Hristos in actu săvârşit. [...] Se recomandă deci, ca în mod concret planurile catehetice ale fiecărei Biserici Răsăritene catolice să aibă ca punct de pornire celebrările liturgice proprii şi specifice" (30).

Instrucţiunea, este un "adevărat mic tratat de liturgică"[1], bogat în conţinut teologic, liturgic, canonic, pastoral şi ecumenic, având, în ediţia românească[2], 100 de pagini.

Simpla parcurgere a Cuprinsului poate da o primă imagine a acestei bogăţii:

Introducere

Cap.I Semnificaţia şi natura Instrucţiunii

Cap II Valoarea inalienabilă a patrimoniului propriu al Bisericilor Răsăritene şi urgenţa reînfloririi sale

Cap III Bogăţia patrimoniului liturgic

Cap IV Competenţele şi cuprinsul legislaţiei canonice

Cap V Celebrarea liturgică - icoană a Bisericii

Cap VI Consideraţii generale despre cultul divin şi sfintele Taine

Cap VII Sfintele Taine de iniţiere creştină

Cap VIII Dumnezeiasca Liturghie

Cap IX Taina preoţiei

Cap X Căsătoria

Cap XI Taina pocăinţei

Cap XII Maslul

Cap XIII Laudele dumnezeieşti

Cap XIV Locuri, gesturi şi obiecte sacre

Incheiere

Ne vom rezuma aici la enumerarea câtorva aspecte practice, demersul nostru nefiind decât o invitaţie pentru studierea, însuşirea şi aplicarea integrală a Instrucţiunii. Nu vom putea ilustra decât în prea mică măsură fundamentarea liturgică, teologică şi spirituală a diferitelor aspecte practice, care conferă Instrucţiunii dimensiunea unei adevărate cateheze mistagogice.

Anul liturgic, compus din ciclul sărbătorilor anuale, care gravitează în jurul Paştilor, ciclul lunar şi cel cotidian, constituie "o minunată ţesătură care face prezente diferitele momente ale istoriei mântuirii şi pătrunde întreaga viaţă a credincioşilor". "Dacă în timpurile recente s-au introdus în calendarele Bisericilor Răsăritene sărbători sau posturi provenind din tradiţia latină sau din alte tradiţii liturgice care nu sunt coerente cu tradiţia proprie acelor Bisericii sui iuris, să se ia măsuri, cu prudenţă pastorală, pentru a se restitui calendarului structura sa tradiţională, eliminându-se elementele incompatibile cu spiritul şi cu caracterul patrimoniului răsăritean" (36).

Instrucţiunea cere ca administrarea Tainei Botezului să respecte ritualul integral: "cel pregătitor, al exorcismelor şi al lepădării de Satana, cel al binecuvântării apei şi a untdelemnului, cel al ungerilor pre-baptismale şi cel de încheiere, al îmbrăcării postbaptismale". Este cerută autorităţilor competente restabilirea "cu prudenţă dar şi cu zel" a ritualului semnificativ şi expresiv al triplei scufundări, păstrat timp îndelungat în Bisericile Răsăritene şi încurajat şi în Biserica Apuseană (48).

Pe urmele CCEO (Can. 695 si Can. 697), Instrucţiunea insistă pe restaurarea vechii practici a conferirii unitare a sacramentelor de iniţiere, Botezul, Mirungerea şi Euharistia, fără a se mai aştepta vârsta priceperii pentru "prima Sfântă Împărtăşanie". Practica celebrării unitare a sacramentelor de iniţiere "a fost schimbată în ultimele secole în diferite Biserici Răsăritene catolice sub presiuni externe, pe baza unor semnificaţii spirituale şi pastorale împrumutate de la latini, de înţeles, dar străine de un progres organic şi nu pe aceeaşi linie cu dinamismul propriu al patrimoniului răsăritean" (42). În restaurarea vechilor practici, Instrucţiunea cere să se ţină cont şi de "practica în uz la ortodocşi".

În legătură cu prima Împărtăşanie practicată astăzi mai ales la vârsta şcolară, făcând referire la Can. 697, Instrucţiunea specifică: "este sarcina autorităţilor competente să adopte măsurile potrivite pentru a se reveni la practica anterioară (Botezul, Mirungerea şi Euharistia administrate împreună sau la scurt timp) şi a se adopta norme mai conforme cu propria tradiţie. [...] Administrarea Sfintei Euharistii copiilor de curând botezaţi nu se limitează numai la momentul celebrării iniţierii. Euharistia este pâinea vieţii iar copiii trebuie să se hrănească constant cu ea de atunci înainte, pentru a creşte spiritual" (51).

Can. 707 § 2. (cf 929) ("Dacă nu sunt disponibile veşmintele liturgice şi painea propriei Biserici sui iuris, este permis, după ce a fost îndepărtată stupoarea credincioşilor creştini, să se folosească veşmintele liturgice şi pâinea unei alte Biserici sui iuris") este comentat de Instrucţiune în paragraful intitulat Să se folosească veşminte liturgice şi pâine conform propriului rit : "Trebuie să fie subliniate două limite ale acestei permisiuni. Ingăduinţa trebuie să fie înţeleasă în virtutea faptului că imposibilitatea de a procura pâine şi veşminte proprii nu trebuie să împiedice celebrarea euharistică spre binele credincioşilor, care trece dincolo de norme, necesare în împrejurări normale. Aceasta permisiune poate fi folosită numai în situaţii excepţionale care nu pot fi generalizate, aşa cum ar fi cazul persecuţiei şi, deci, al clandestinităţii, şi nu dispensează nicidecum de obligaţia de a se face tot posibilul pentru ca să se evite această iregularitate şi pentru ca pâinea şi vinul să fie folosite potrivit propriilor uzanţe liturgice. În cazul pâinii se înţelege cu atât mai mult, deoarece pregătirea pâinii pentru Euharistie este parte integrantă din celebrare şi nu poate fi omisă fără motive cu adevărat grave. De aceea, cu excepţia Liturghiei armene, în cazul lipsei prescurilor să se folosească, în cazurile excepţionale menţionate, pâine dospită normală. Cea de a doua limită este aceea de a se îndepărta nedumerirea credincioşilor creştini. Trebuie să se evite inovaţiile care riscă să fie rău înţelese, fiind în contrast uzanţa cunoscută credincioşilor în mod tradiţional. Această atenţie trebuie să fie extinsă şi la reacţiile credincioşilor non-catolici, în mod deosebit a celor care aparţin aceleiaşi tradiţii (68)."

Instrucţiunea cere "să se recupereze ritualul căldurii, «Zeon», (adăugarea suplimentară de apă caldă în potir înainte de Împărtăşanie), care se regăseşte în Bisericile provenind din familia liturgică constantinopolitană şi dispărut, din păcate, în unele Biserici greco-catolice. Tot astfel să se procedeze pentru alte elemente celebrative relevante în cazul în care nu se mai respectă (67)."

Laudelor Dumnezeieşti, "şcoala de rugăciune proprie fiecărei Biserici", le sunt alocate paragrafele 95-99. Reproducem în întregime paragraful intitulat: Să se readucă în uz celebrarea comunitară a Dumnezeieştilor Laude conform cărţilor liturgice: "Bisericile Răsăritene catolice au riscat să renunţe la celebrarea comunitară şi solemnă a Laudelor Dumnezeieşti, înlocuind-o cu rostirea lor individuală, din partea clerului, celebrarea zilnică a Euharistiei rămânând deseori aproape singura formă de celebrare comunitară. Acolo unde această practică a dus la diminuarea, dacă nu la completa dispariţie a obiceiului de a se celebra Laudele Dumnezeieşti cu poporul, să se revină fără întarziere la vechea tradiţie, pentru a nu fi lipsiţi credincioşii de un izvor privilegiat de rugăciune, care izvorăşte din vistieriile învăţăturii autentice.

Este de dorit ca o renaştere a monahismului în Bisericile Răsăritene catolice, care este simţită de mulţi ca o urgenţă, să implice ca mănăstirile să fie din nou locul unde în chip deosebit şi solemn să răsune Laudele Dumnezeieşti.

De vreme ce ele au fost păzite cu aleasă grijă în Răsărit, nu numai de către comunităţile monahale ci şi de către parohii, Codul Canoanelor Bisericilor Răsăritene aminteşte obligaţia - adesea omisă cu uşurinţă sau uitată - de a celebra Laudele Dumnezeişti în catedrale, în parohii, în celelalte biserici, în comunităţile religioase şi în seminarii.

În aceasta trebuie respectate normele cărţilor liturgice (can. 309), dar o respectare exterioară nu este suficientă: cei responsabili trebuie să se străduiască pentru ca credincioşii să înţeleagă sensul şi valoarea acestei rugăciuni, să o iubească, să participe la ea şi să găsească în ea o hrană spirituală. Să fie formaţi la aceasta printr-un adevărat program mistagogic, care să le permită să găsească în celebrarea diferitelor momente ale anului liturgic hrana prorpiei lor vieţi spirituale (98)."

În privinţa devoţiunilor paraliturgice latine intrate în uzul credincioşilor răsăriteni, se recomandă o abordare pozitivă, prin promovarea unei "formări mistagogice autentice a credincioşilor şi, în primul rând, a slujitorilor altarului în ceea ce priveşte o spiritualitate care să izvorască din propriile tradiţii liturgice. Îmbogăţiţi de această mai bună formare, credincioşii vor deveni mai capabili să trăiască o redescoperire a tradiţiilor liturgice proprii" (38). Invocând Sacrosanctum Concilium 13 ("exerciţiile de pietate trebuie orânduite ţinând seama de timpul liturgic, în aşa fel încât să se potrivească cu liturgia sacră, să se inspire din ea într-un fel sau altul şi la ea să-l ducă pe poporul creştin, pentru că ea prin natura sa e cu mult superioară oricăror exerciţii"), Instrucţiunea deplânge dezvoltarea unor eventuale forme de spiritualitate paralelă, străine de patrimoniul propriu al fiecarei Biserici.

În mod semnificativ, în paragraful Reformă şi reînnoire liturgică este citat Discursul adresat de Papa Ioan Paul al II-lea Sinodului Patriarhatului Catolic Armean la 26.08.1989: "Dacă, cu toate acestea, va trebui să vă debarasaţi de forme şi evoluţii întâmplătoare, care provin din diferite influenţe, derivând din tradiţii liturgice şi paraliturgice străine tradiţiei voastre, este posibil ca, făcând aceasta, să aveţi de îndreptat anumite obiceiuri populare" (18).

Paragraful privind datoria de a proteja patrimoniul răsăritean (10), făcând referire la Orientalium Eclesiarum 6, respinge orice tentativă de a îndepărta credincioşii răsăriteni de Bisericile lor, fie prin trecerea la o alta Biserică sui iuris, fie prin "favorizarea insuşirii de forme de gândire, de spiritualitate şi de devoţiuni care nu sunt în coerenţă cu patrimoniul eclezial propriu, acestea fiind contrare indicaţiilor Pontifilor Romani de multe ori repetate cu insistenţă şi exprimate deja cu deosebită putere în Scrisoarea Apostolică Orientalium Dignitas a lui Leon al XIII-lea" (10).

Dimensiunea ecumenică a Instrucţiunii este dată de identitatea şi vocaţia specifică a Bisericilor Răsăritene în deplina comuniune cu Roma: "în fiecare efort de reînnoire liturgică va trebui să se ţină cont de practica fraţilor ortodocşi, cunoscând-o, apreciind-o şi îndepărtându-se de ea cât mai putin cu putinţă, pentru a nu amplifica separările existente, ci dimpotrivă, intensificând eforturile în vederea eventualelor adaptări, care trebuie concepute şi înfăptuite împreună. Astfel se va manifesta unitatea care deja există prin primirea zilnică a aceluiaşi flux spiritual provenit din folosirea patrimoniului comun" (21, făcând referire la Ioan Paul al II-lea, Discurs adresat participanţilor la reuniunea asupra problemelor pastorale ale Bisericii catolice de rit bizantin din Romania, 22.01.2004).

Respectul faţă de Sfântul Altar, separat şi închis privirii de către iconostas, este văzut ca o expresie a apofatismului rugăciunii răsăritene care exprimă "simţul nevredniciei şi al mărginirii în faţa realităţilor dumnezeieşti celor negrăite, care se arată oamenilor ca "mister înfricoşător", înconjurat de valul temerii, de conştiinţa nimicniciei şi, deci, de adoraţie smerită" (15).

Privind arhitectura, iconografia şi mobilierul bisericesc, "diferitele Biserici sui iuris vor trebui să găsească şi să-şi formeze proprii lor experţi în acest domeniu, şi eventual să instituie fără întârziere, acolo unde nu există deja, comisii de artă sacră cu sarcina explicită de a verifica proiectele noilor biserici şi capele împreună cu interioarele lor, precum şi restaurarea celor vechi, pentru a corespunde criteriilor şi înţelesurilor propriei tradiţii liturgice. Va fi sarcina lor, de asemenea, să examineze situaţia edificiilor actuale, să sugereze îmbunătăţiri şi să propună eventuale intervenţii" (110).

Mai mult, "se constituie pe lângă Congregaţia pentru Bisericile Răsăritene, în colaborare cu Comisia Pontificală pentru Bunurile Culturale ale Bisericii, un Birou pentru arta sacră, cu însărcinarea de a ajuta Bisericile răsăritene catolice să protejeze patrimoniul propriei arte sacre, de a formula indicaţiile pentru construirea noilor biserici şi pentru amenajarea interioarelor sau pentru restructurarea celor deja existente. Ierarhii, mai ales dacă se afla lipsiţi de experţi în teritoriul propriu, vor putea apela la acesta atunci când va trebui să se procedeze la una dintre intervenţiile amintite" (111).

Note

[1] Nicolas Egender, «L’enjeux de la liturgie; Quarantième anniversaire de la Constitution sur la Liturgie», Irénikon 3 (2005) 361.

[2] Congregaţia pentru Bisericile Răsăritene, Instrucţiune pentru aplicarea normelor liturgice ale Codului canoanelor Bisericilor răsăritene, Libreria Editrice Vaticana, Città del Vaticano 1996.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Vizitatori



69%Romania Romania
16.1%United States United States

Today: 2
This Week: 2
Total: 7873


Visitor live tracking counter, stats and anti-spam