Duminica a 32-a după Rusalii

1 Apoi a intrat și a traversat Ierihonul. 2 Și iată, un bărbat numit Zaheu, care era șeful vameșilor și era bogat, 3 căuta să vadă cine este Isus, dar nu putea din cauza mulțimii, întrucât era mic de statură. 4 Atunci a alergat înainte și s-a suit într-un sicomor ca să-l vadă, căci avea să treacă pe acolo. 5 Când a ajuns în acel loc, Isus, ridicându-și [ochii], i-a spus: „Zaheu, coboară în grabă pentru că astăzi trebuie să rămân în casa ta”. 6 El a coborât în grabă și l-a primit cu bucurie. 7 Toți cei care au văzut murmurau spunând: „A intrat să fie găzduit la un om păcătos”. 8 Dar Zaheu, stând [în picioare], i-a spus Domnului: „Iată, Doamne, jumătate din ceea ce am o dau săracilor și, dacă am nedreptățit pe cineva, îi dau înapoi împătrit”. 9 Atunci Isus i-a spus: „Astăzi s-a făcut mântuire pentru această casă, întrucât și el este fiul lui Abraham. 10 Pentru că Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască ceea ce era pierdut”.

1 „Apoi Isus a intrat și a traversat Ierihonul.2 Și iată, un bărbat numit Zaheu, care era șeful vameșilor și era bogat, 3 căuta să vadă cine este Isus, dar nu putea din cauza mulțimii,”

În această evanghelie, avem un Rabbi care umple uliţele pline de lume. Atât de multă lume, încât Zaheu îşi vede ca un zid în faţă.

„căuta să vadă cine este Isus, dar nu putea din cauza mulțimii, întrucât era mic de statură”.

Zaheu are un neajuns (statura scundă) şi o dorinţă (să îl vadă pe Isus) iar, în acest conflict între două forţe care ar putea să se anuleze una pe cealaltă, el răspunde cu curaj şi creativitate, devenind un simbol al tuturor acelora care, în loc să se închidă în propriile lor limite şi să se dea bătuţi, caută soluţii, inventează alternative fără teama de a apărea diferiţi. Străbate prin viaţă doar acela care este îmboldit de dorinţă, şi nu de frică. Acest mic-mare om nu are complexe, ci are deci un obiectiv: vrea să-l vadă pe Isus. Cât despre a-i vorbi nici nu se ridică problema, dar în loc să se ascundă sub alibi-ul limitelor sale, Zaheu caută soluţia: copacul. Oricum, şi dacă ar fi fost ca Zaheu şi Isus să îşi vorbească, ce şi-ar fi putut spune? Ce-ar fi găsit în comun vameşul din Ierihon cu prietenul săracilor? Zaheu a alergat, urmând vântul dorinţei ce-i sufla în pânze. Înainte, spre centrul propriei iubiri, către un Dumnezeu care nu vine din trecut, ci din viitor. S-a suit în copac, la înălţime, ca şi cum ar vrea să se citească pe sine şi tot ceea ce se întâmplă în jur dintr-un punct de vedere mai înalt. Pentru că ziua de astăzi este sălăşluită de un mâine ce stă să aibă loc. Trecând, Isus a ridicat privirea: îl priveşte pe acel om de jos în sus, ca atunci când a îngenuncheat pentru a le spăla picioarele apostolilor. Îl priveşte de jos, ca şi cum ar fi mai mic decât Zaheu. Dumnezeu nu ne priveşte niciodată de sus în jos, ci întotdeauna de jos în sus, cu un respect nemărginit, ştergând orice distanţă. Privirea lui Isus este singura care nu se aşează niciodată întâi asupra păcatelor unui om, ci întotdeauna asupra sărăciei lui, pe ceea ce încă îi lipseşte pentru a avea o viaţă deplină. Privirea lui Isus nu judecă, nu condamnă, nu umileşte, şi tocmai de aceasta te eliberează. Străbate drept la inimă şi interpelează partea cea mai bună din fiecare dintre noi.  Ce surpriză! Isus îi vorbeşte lui Zaheu, îl strigă pe nume, ca şi cum la Ierihon l-ar fi căutat doar pe el, şi se autoinvită la acesta acasă. Astfel, distanţa este ştearsă: Cel pe care Zaheu încerca să îl vadă, se arată drept acela ce-şi ridică ochii pentru a-l căuta tocmai pe Zaheu! Cuvântul lui este singurul care nu somează, ci interpelează partea cea mai bună din fiecare, acea parte pe care niciun păcat nu va putea vreodată să o şteargă. Zaheu încearca să îl vadă pe Isus, descoperind că Isus încerca să îl vadă pe el. Căutătorul îşi dă seama că este căutat, iubitorul descoperă că este iubit, şi este imediat sărbătoare: Zahee, coboară pentru că astăzi... Datoria lui Dumnezeu: „Trebuie” să mă opresc. Aceasta este puterea noastră, aceasta este drojdia ascunsă a istoriei: Dumnezeu „trebuie”. Iar asta nu datorită rugăciunilor mele sau a comportamentului meu lăudabil, ci Dumnezeu „trebuie” să vină, împins de un sentiment interior, de o nevoie care-i presează inima...  „Trebuie” zice Isus, trebuie să intru cu tine în casă dintr-o nevoie profundă: lui Dumnezeu îi lipseşte ceva, îi lipseşte Zaheu, îi lipseşte ultima oaie, îi lipsesc eu. Dacă Isus ar fi spus: „Zahee, te cunosc bine, dacă vei restitui ceea ce ai furat, atunci voi veni la tine acasă”, Zaheu ar fi rămas sus în copac. Dacă i-ar fi spus: „Zahee, coboară ca să mergem împreună la sinagogă”, nu s-ar fi întâmplat nimic. Vameşul din Ierihon întâlneşte, înainte de toate, iar apoi se converteşte: a-l întâlni pe Isus te ajută să ai încredere în oameni; a întâlni un astfel de om, te face să te simţi liber; a întâlni o astfel de privire ce te revelează pe tine ţie însuşi, te face să renaşti. A întâlni un Dumnezeu care nu ţine predici şi nu condamnă, ci îţi devine prieten, face ca prietenia să sporească... A coborât în grabă şi l-a primit cu bucurie. Cuvintele sunt puţine: în grabă, l-a primit, bucurie, dar spun despre convertire mai multe decât ar face-o o sumedenie de alte cuvinte. Deschid casa inimii mele lui Dumnezeu, iar bucuria şi viaţa primesc avânt... Dau jumătate Zaheu, care cultiva doar relaţii de interes, trăind din jăcmănirea celorlalţi, înţelege comportamentul lui Isus, pentru care legea principală a vieţii este celălalt. Tâlharul nu doar că încetează să mai fure, ci trece la a dărui. Cu adevărat o răsturnare a vieţii. Zaheu ajunge să facă chiar mai mult decât îi cerea legea, poate totuşi mai puţin decât ar dori Isus, dar o face cu toată libertatea: inimă reînnoită, inimă liberă, evanghelie. Precum în cazul lui Zaheu, nu au fost niciodată ideile cele care ne-au schimbat viaţa, ci întâlnirea cu anumiţi oameni... Dau jumătate De altfel, casa lui Zaheu se umple de prieteni, iar el se eliberează de lucruri: „Jumătate...”. Ca şi cum săracii ar deveni jumătate din el însuşi. Acum, Zaheu poate să-şi cuprindă întreaga viaţă, defectele şi dărnicia sa, să acopere răul cu binele... Dumnezeu este astăzi la tine acasă. Astăzi mă opresc la tine acasă! Pentru că Ierihonul este pe fiecare drum al lumii: pentru fiecare om scund există un sicomor, pentru fiecare există o privire. Dumnezeu vine din nou la mine la masă, cu intimitate, precum o persoană dragă, un Dumnezeu care le este tuturor la îndemână. Fiecare om are un sălaş pe care să-l ofere lui Dumnezeu. Iar trecerea Domnului va lăsa un semn inconfundabil: un sentiment de plenitudine, iar apoi depăşirea de sine, exprimată prin bucurie şi împărtăşire.

Pr. Ermes Ronchi

traducere de Pr. Cristian F. SABĂU