Afirmaţiile că preotul care celebrează forma veche a Liturghiei stă “cu spatele la credincioşi” pierde din vedere esenţialul, declară pr. Uwe Michael Lang. Poziţia “ad orientem”, sau “cu faţa spre răsărit”, este legată de a avea o orientare comună pentru rugăciunea liturgică, adaugă el. Pr. Lang de la Oratoriul din Londra, şi recent numit să lucreze pentru Comisia Pontificală pentru Bunurile Culturale ale Bisericii, este autorul lucrării “Întoarcerea către Domnul: orientarea în rugăciunea liturgică”. Cartea a fost publicată întâi în limba germană de Johannes Verlag şi apoi în engleză de Ignatius Press. A apărut şi în italiană, franceză, maghiară şi spaniolă. În acest interviu pentru ZENIT, pr. Lang vorbeşte despre poziţia “ad orientem” şi posibilităţile pentru o redescoperire a străvechii practici liturgice.

Acest subiect a apărut printre preocupările liturgiştilor secolului al XX‑lea, datorită unui curent de „înnoire liturgică” promovat, în mod special, de părintele Alexander Schmemann, care, în majoritatea cărţilor şi studiilor sale, dar mai ales în Euharistia – Taina Împărăţiei[1], vorbeşte despre revenirea la o anumită „tradiţie liturgică pri­ma­ră” care astăzi ar fi dispărut. În mod inevitabil, el atinge pro­blema îm­părtăşirii tot mai rare a credincioşilor – şi această abordare a sa pe mulţi i‑a ajutat (şi salutăm acest lucru) –, dar atinge şi problema citirii cu voce tare a rugăciunilor de la Li­turghie, ceea ce i‑a determinat pe mulţi, cel mai adesea „pe furiş”, să pună în practică această idee, care, spune el, ar avea un impact misionar şi pastoral foarte mare. La această a doua problemă aş vrea să ne oprim în cele ce urmează.

Antimis (αντί – în loc de şi μίνσος – masă) este o bucată de pânză de in sau mătase de formă dreptunghiulară (cu laturile de 40‑60 cm), care se găseşte la mijlocul Sfintei Mese şi pe care se slujeşte Dumnezeiasca Liturghie.

La mijlocul Antimisului este imprimată scena coborârii de pe cruce şi punerii în mormânt a trupului Mântuitorului. În colţuri sunt pictate chipurile celor patru evanghelişti. În partea de jos se află inscripţia cu menţiunea Hramului Bisericii pentru care este dat Antimisul, data şi semnătura ierarhului care l‑a dat. În spatele Antimisului, într‑un mic buzunăraş, este cusută o părticică din moaştele unui sfânt mucenic.

Într-un timp al iBreviarelor și al tehnologiei pusă în slujba evanghelizării, „se poate celebra Liturghia de pe iPad? S-a întrebat directorul revistei Civiltá Cattolica părintele Antonio Spadaro S.J., pe blogul CyberTeologia, propunând o reflecție pe marginea unei scrisori a episcopilor din Conferința episcopală neozeelandeză trimisă preoților lor diecezani în 30 aprilie anului curent. În aceasta se amintește faptul că „s-au primit mai multe solicitări pentru folosirea Liturghierului pe suport digital (iPad, tablete, e-readers și smartphones) în locul cărților liturgice tradiționale”. Episcopii au afirmat că diferitele aplicații care permit consultarea textelor liturgice pe suport digital sunt „excelente pentru studiu”, dar „nu pot fi folosite de către preot la Liturghie”.

Din punct de vedere formal, documentul despre care ne ocupăm este o "instrucţiune", în înţelesul Can. 34 - § 1 din Codul latin (CIC) din 1983, având rolul de a explicita prevederile legilor, de a clarifica şi stabili modalităţile ce trebuie observate în aplicarea acestora. Instrucţiunea emana de la puterea executivă, neavând caracter legislativ, deoarece nu este aprobată de Papa în forma specifică; o astfel de instrucţiune nu are puterea de a deroga de la lege, iar dispoziţiile sale care ar fi în contradicţie cu dispoziţiile legii sunt lipsite de valabilitate (cf. Can. 34 - § 2 CIC). Instrucţiunea precizează dispoziţiile liturgice ale CCEO şi stabileşte modul lor de aplicare. In fapt, Instrucţiunea poate fi considerată un comentariu autentic al legii făcut de către legislatorul însuşi. Cu acest titlu, Instrucţiunea îi obliga pe cei ce sunt ţinuţi la respectarea legilor pe care le explicitează şi cărora le determină modalităţile de aplicare (cf. Can 34 CIC).

De curând am prăznuit taina Patimii și a Învierii Mântuitorul. Săptămâna Patimilor a fost una particulară din punct de vedere liturgic. Unul dintre aspectele care stârnesc o anumită perplexitate în rândul unor credincioși și chiar preoți este cel legat de durata mare a slujbelor. S-a putut observa cum Deniile Mirelui, Vecernia unită cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare din Joia Mare, Denia celor 12 Evanghelii, Prohodul Domnului sau Canonul Învierii pot dura mai multe ore, punând la grea încercare răbdarea omului post-modern.

Care este, așadar, sensul acestor slujbe lungi?

{jcomments off}{jcomments on} 

Pentru mulţi, dacă nu pentru majoritatea creştinilor, Postul Paştelui constă dintr-un număr limitat de reguli şi prescripţii formale predominant negative: abţinerea de la anumite mâncăruri, dansuri şi chiar filme.